Despre machiajul de mireasă

Foto Adrian Ivan pentru Andree Salon

Despre machiajul de mireasă

Lecția de ”make-up bride” este mereu așteptată cu interes la noi la școală,  mă refer la Mirela Vescan Make-up Academy, mai ales că și anunț elevii cu câteva zile înainte😊, le spun elevilor: marți facem machiajul de mireasă💍🍾

7c01e621 8168 4680 85b5 14692006935c

Letiția Lazăr – MRA

Până înainte de pandemie îmi plăcea să trec în revistă cele mai uzuale tipuri de machiaj de mireasă: cel american, cel franțuzesc și cel românesc. Dacă tot am avut o perioadă cu mai mult timp liber, am îmbunătățit cursurile, am refăcut prezentările și am păstrat ceea ce este esențial și nu are cum să se schimbe. Am renunțat la clasificarea cu cele trei tipuri principale de mirese, le menționez acum la curs dar insist pe alte tipologii😊

Eu am grijă ca de la curs la curs să adaptez imaginile din Keynote  conform tendințelor, pentru că așa este frumos și firesc și tendințele sunt veșnic în evoluție și mișcare😊👍

Machiajul de mireasă este o provocare pentru make-up artist și o poveste cu zâne pentru mireasă.

8c191f32 292b 4744 b0c2 70af37e54c46

Foto: MRA

Când o viitoare mireasă începe să caute rochia, accesoriile, coafura și machiajul are cu siguranță propriile dorințe, repere și aspirații. 

Prima întâlnire dintre mireasă și make-up artist trebuie stabilită din timp și până la proba de machiaj sunt multe lucruri de aflat😊 Make-up artistul analizează de la textura pielii, tonul și subtonul pielii, linia sprâncenelor, culoarea părului și a ochilor până la  stilul rochiței, accesoriile, florile, culorile preferate ale miresei, starurile preferate. Ar ajuta mult dacă mireasa ar ști și ce tip de iluminare există în locul unde va avea loc nunta. Se pun toate aceste informații cap la cap, se elimină culorile și texturile care nu ajută și ceea ce rămâne reprezintă ecuația personalizată a miresei🌸

Au fost foarte mulți ani în care am descris pas-cu-pas machiaje diverse în diferite publicații, am scris sute de articole cu și despre  machiaj, în detaliu, este foarte greu să faci asta, mă uit și acum la dosarele pline cu ceea ce am decupat din ziare-reviste și mă minunez și mă întreb cum am reușit oare să scriu atâta, fără să mă repet… Nici nu este de mirare că îmi regăsesc expresiile pe net, în diferite articole ”de beauty”. Mișto a fost că odată am fost acuzată de plagiat, 😀, am repetat și eu odată o frază de-a mea și pentru că fusese deja preluată de altcineva…ce să vezi, m-am auto-plagiat 😂😂😂

C68d5200 3698 4324 84d2 b243968f5301

Revista Nunta – mirese cu ochelari😊

Acum eu prefer ca pasionații de machiaj care doresc să învețe pașii, trucurile, secretele pas-cu-pas, să vină la mine la școală, la Mirela Vescan Make-up Academy🤗 unde vor învăța tot ce trebuie, așa cum trebuie, într-o atmosferă modernă, relaxată și profi.

Să ne întoarcem la machiajul de mireasă😊, nu mai facem nici o clasificare, pentru că machiajul de mireasă reprezintă media dintre ce-și dorește mireasa, ce are nevoie mireasa și ce se poartă în materie de tendințe😊

Tendințele sunt influențate de vedetele care s-au căsătorit de curând, au fost mirese: Lili Collins, Paris Hilton,  Kitty Spencer și se mai așteaptă ceva logodne💍

În presa internațională se scrie că anul acesta se poartă nunțile luxoase și colorate, nunți în grădini de basm, inele vintage, diamantele cu incluziuni gen ”sare și piper”, nunți în timpul săptămânii, broderii, accesorii și decorațiuni arcuri, se caută design unic și sustenabil pentru mese,   mărturii originale, flori spectacole pop-up, fusion food, invitațiile cele mai cool sunt digitale și ziua nunții se calculează cu ajutorul unui maestru feng-shui, oricum se pare că este solicitata data de 22.10.2022😊