CUM FOLOSIM HÂRTIA IGIENICĂ?

F67fdef2 0384 4e7c 98cc c2e5c81a7122

CUM FOLOSIM HÂRTIA IGIENICĂ?

   În cartea “Hârtia” scrisă de Ian Sansom și publicată la noi de editura Baroque, autorul scrie; ‘Trăim într-o lume a hârtiei. Fără hârtie viața noastră ar fi inimaginabilă.” 

   Chiar ar trebui să ne gândim puțin la câte tipuri de hârtie folosim într-o zi: pliculețul de ceai, filtrul de cafea, ziarul, revistele, cărțile, bancnotele, agendele, șervețelele, avem hârtie pentru copt orice și pentru brioșe, ambalajele de orice fel și mai ales cel mai folosit tip de hârtie cea igienică😊

   Am mers odată la Paris și ca de obicei am mai dat o tură pe la Luvru. Și când  a venit acel moment din zi în care să bifez  zona toaletelor, privirea mi-a fost atrasă de un perete  colorat, foarte colorat. Când m-am apropiat mi-am dat seama că este un stand cu suluri de hârtie igienică, colorată, foarte colorată. Fascinant nu-i așa? Mă întrebam ce aș face eu sau cum aș reacționa dacă un prieten mi-ar aduce un suvenir de la Paris, o rolă de-asta colorată😊 M-am gândit că aș face  eu ceva cu ea, orice altceva în afară de destinația clasică pentru care există hârtia igienică. Dar ce?

Standul cu hârtia icolorată, igienică, Paris, Luvru

Toți am decupat hârtie când eram mici, am făcut colaje și felicitări, am experimentat o formă infantilă de origami  și dacă eu am cusut vreodată ceva au fost acele hârtii groase cu modele geometrice desenate special.

Și totuși un sul din ăla de hârtie colorată igienică, trebuie folosit la adevărata lui valoare artistică, în nici un caz nu se poate trage apa după el!

Am ajuns acasă  cu această preocuparea și uite că a venit o zi în care am adunat eleve în jurul meu și cum ar zice poetul “iscat-am frumuseți și prețuri noi”😊

 

😊 am tăiat bucăți din hârtie igienică albă și colorată

35378bd7 0461 4ec8 9d65 ef47ed79e88f

Letiția Lazăr – MRA, foto Rolf Vescan

😊 am îndoit bucățile din hârtie în 2 părți apoi în 4 părți

😊 am desenat pe hârtie forme fluide, ondulate, ascuțite, după chef

😊 am decupat aceste forme și am obținut un fel de corole de floare

😊 am suprapus aceste “flori” tot după chef, la alegere, asta e și ideea, ne distrăm

😊 o echipă de fete a pregătit ceea ce am învățat la botanică – receptacul florii, adică un fel de bilă verde care se află imediat sub orice floare. Și noi am folosit bile dar nu a contat ce culoare au pentru că nu se văd, sunt ascunse

😊 prin bile am trecut fire strălucitoare, panglici făcute de noi

😊 cel mai frumos moment este acela în care strângem floarea și desfacem petalele😊

 

 

Abfba5da 8b49 4e93 b856 310dd9a4c091


  Ok. La ce sunt bune aceste flori din hârtie?

 

😊 se pot face decorațiuni pentru păr

😊 se pot face decorațiuni pentru brad

😊 se pot face decorațiuni pentru party

😊 se pot face accesorii pentru ședințe foto, sunt foarte ușor de purtat

😊 am făcut o sorcovă frumoasă odată, pentru Maria V, prietena școlii noastre, are 10 ani❤️. Am filmat asta și am postat filmulețul pe youtube😊

😊 confecționarea acestor flori pare o joacă dar dezvoltă atenția, dexteritatea,  imaginația și lucrul în echipă

😊 P.S. merge și mai bine lucrul în echipă dacă pe plasma mare din clasă rulează serialul “Glow” , pe Netflix 👍

   Hârtia colorată igienică de la Luvru este inspirațională și aș putea vorbi despre e aca despre un fard: este suplă, are textură fină, este frumos colorată, poate fi mată, satinată sau catifelată, este destinată tuturor tipurilor de piele😂

   Hârtia colorată igienică de la Luvru a schimbat statutul de suport tehnic de hârtie și latex pentru măștile pe care le facem în machiajul prostetic. Ea poate fi la vedere, frumoasă și triumfătoare, fotografiată și postată pe insta. Relația cu hârtia igienică este intimă la modul bazic și plină de posibilități la modul artistic

   Mi-am amintit de pictorii impresioniști care mergeau la Theo Van Gogh la cafenea, era perioada când nu prea se vindeau lucrările lor așa că mai în glumă sau nu a apărut următoarea  idee: să li se expună tablourile la toaletă pentru că omul petrece acolo cel mai duios moment al zilei😅 Pe lângă talent, băieții aveau și umor👍 iar ideea nu e rea deloc. Ca să vezi ce zonă inspirațională poate deveni baia uneori😊

Mirela Vescan

   Arta se exprimă mult pe hârtie: se scrie, se compune, se desenează, se pictează, se imprimă fotografii. Și tehnica este susținută de hârtie: se calculează, se proiectează și se fac tipare. Ce trebuie să ținem minte despre hârtia igienică? Poate mai mult😊

 

Mirela Vescan

#wakeupmakeup

 

 

2b9c3f44 a1fe 446d ae4e b587c7a68456