Highlighter: istoria luminii în machiaj
Înainte să-i spunem glow, lumina era deja în trusa makeup artistului.
„Machioru’ lu’ pește, lucește fața!”
Îmi amintesc și acum replica unui fotograf, care mi-a spus fix așa, fără prea multe menajamente: „Uite, machioru’ lu’ pește, lucește fața!”
Aplicasem MAC Iridescent Powder pe pomeți. Mie mi se părea o minune, fotografului, nu.
Deci am păstrat pudra și am schimbat fotograful.
Dar să o luăm cu începutul.
[caption id="attachment_2124" align="alignleft" width="150"]
Highlighter on the star[/caption]
Înainte de highlighter, a fost vaselina
Am văzut pe Netflix miniserialul Hollywood, a cărui acțiune se petrece în industria filmului american de la sfârșitul anilor ’40. Există o scenă în care o actriță de culoare, foarte frumoasă, se pregătește pentru o ședință foto destinată afișului unui film în care joacă.
Make-up artistul îi aplică vaselină pe obraji și masează bine produsul pe pomeți, pentru a obține strălucirea dorită. Replica lui este memorabilă: mâine o să ai coșuri, dar o să ai niște fotografii foarte frumoase!
Ca să vezi…
Scena este o ilustrare cinematografică a unei practici folosite în machiajul de film și fotografie: produsele grase și cremoase puteau crea reflexii spectaculoase sub luminile studioului. Vaselina, uleiurile și alte produse similare erau folosite pentru a accentua anumite zone ale feței, în funcție de efectul urmărit.
Tenul acela luminos, cu aspect de star, nu era întotdeauna rezultatul unui produs sofisticat. Uneori, secretul era un produs simplu și felul în care reflecta lumina.
Desigur, un asemenea efect trebuia controlat cu atenție. Vaselina nu este un iluminator modern și nici nu este potrivită pentru orice tip de ten.
Au mai trecut mulți ani „de vaselină”
Și, în sfârșit, au apărut produse dedicate luminozității, cu pași de melc. Să reținem trei repere importante din evoluția produselor moderne care reflectă lumina.
1987 — Guerlain Météorites
Guerlain a lansat Météorites, celebra pudră prezentată sub forma unor perle multicolore, pastelate și parfumate. Concepută pentru a corecta subtil aspectul tenului și pentru a-i oferi luminozitate, a devenit unul dintre produsele emblematice ale casei.
Nu era un highlighter în sensul strict al produselor contemporane, ci o pudră multifuncțională, care combina mai multe efecte într-un singur produs.
1992 — Yves Saint Laurent Touche Éclat
Un produs cu totul aparte: un stilou cu pensulă, conceput pentru a ilumina optic anumite zone ale feței.
Touche Éclat era un hibrid între corector și iluminator. Nu urmărea neapărat efectul de sidef vizibil, ci un aspect mai luminos, prin diminuarea umbrelor și redirecționarea atenției către anumite zone.
Cam timid, dacă îl comparăm cu ceea ce aveam să vedem în anii următori!
2000 — MAC Strobe Cream
Un reper important în popularizarea iluminatorului modern: o cremă irizată, concepută pentru a oferi pielii un aspect luminos și proaspăt.
Strobe Cream a contribuit la popularizarea efectului de piele radiantă, cu reflexe controlate, și a utilizării produselor iluminatoare pe zonele proeminente ale feței.
Lumina începea să devină un efect pe care îl puteai cumpăra gata formulat, nu doar un rezultat obținut prin combinații de produse și tehnici profesionale.
1999. MAC, pigmenți și multă lumină
În 1999, foloseam deja MAC Iridescent Powder și Bronzing Powder pentru a crea reflexii pe pomeți, clavicule, arcade și tâmple.
Înainte de aceste produse, lucram cu pigmenți precum Pink Opal, Pink Bronze și Fuchsia. Ador pigmenții MAC! Aș mai menționa Melon, Frozen și Naked, fiecare cu particularitățile sale și cu posibilități diferite de utilizare.
Pentru mine, lumina nu era un trend și nici un pas obligatoriu într-o rutină de machiaj. Era un instrument artistic, cu care modelam suprafețele, accentuam volumele și construiam efecte vizuale.
În prezentările de modă, rezultatul putea fi frumos și spectaculos. În fotografie, însă, apărea o altă provocare.
Când lumina devenea o problemă
Reflexiile puternice puteau duce la pierderea detaliilor în zonele luminate. Era nevoie de experiență atât în aplicarea produsului, cât și în colaborarea cu fotograful.
În fotografia de beauty, lumina nu iartă improvizațiile. O reflexie spectaculoasă pentru ochiul liber poate deveni, pe film, o zonă fără detalii dacă iluminarea și expunerea nu sunt controlate corect.
Asta nu înseamnă că produsul era greșit sau că strălucirea trebuia eliminată. Însemna că machiajul și fotografia trebuiau să lucreze împreună.
Un makeup artist poate construi un efect minunat, dar fotografia are propriile reguli. Lumina, unghiul, materialele folosite și expunerea influențează rezultatul final.
Uneori, ceea ce pare prea mult în fotografie este exact ceea ce trebuie pentru un efect spectaculos în realitate. Alteori, este nevoie de ajustări. Meseria înseamnă să știi diferența.
De la reflexie la trendul glow. Aceeași gâscă dar în altă traistă
Astăzi, strălucirea se numește glow, tehnica se numește strobing, iar iluminatorul ocupă un loc important în trusele profesioniștilor și ale pasionaților de machiaj.
Există pudre, creme, lichide și produse cu particule reflectorizante de diferite dimensiuni. Unele oferă o luminozitate discretă, aproape imperceptibilă, altele creează reflexe metalice sau sidefate, foarte vizibile.
[caption id="attachment_2215" align="alignright" width="200"]
Letiția Lazăr model[/caption] [caption id="attachment_2216" align="alignright" width="200"]
Glow[/caption]
Dar principiul rămâne același: lumina modifică felul în care percepem forma, volumul și textura.
La sfârșitul anilor ’90, trebuia uneori să explici de ce ai pus lumină pe față. Și, câteodată, să suporți și verdictul fotografului!
Astăzi îi spunem highlighter. Dar practica iluminării feței și a corpului are o istorie mult mai lungă decât popularitatea recentă a termenului.
Aceasta este diferența dintre apariția unui produs și momentul în care o tehnică devine un trend: produsul poate exista deja în trusele profesioniștilor cu mulți ani înainte ca industria să-i transforme utilizarea într-un fenomen global.
Trendurile trec. Lumina rămâne.
Text de Mirela Vescan — 35 de ani de machiaj, fără întrerupere.