10 lucruri pe care trebuie să le știm despre fardul corector

 

1) denumirea de “anticearcăn” este greșită și acest produs merită tratat cu încredere. Cavitatea craniului uman, cea care găzduiește  cel mai frumos  și sensibil organ de simț al omului, ochiul, numită popular “scobitura orbitei”, poate crea o diferența de nivel pe față în funcție de datele particulare ale fizionomiei. Diferența de culoare este dată de lipsa grasimii din zona pleoapelor. Iata cum apare “cearcănul” și el are nevoie de o corecție

2) când se aplică fardul corector: înainte sau după fondul de ten? Dacă fondul de ten este unul hidratant, destinat tuturor tipurilor de ten, îl aplicăm și pe zona ochiului după care intervenim cu fardul corector. Dacă fondul de ten este unul matifiant sau cu proprietăți de echilibrare a secrețiilor de sebuum atunci nu îl aplicăm pe zona ochilor pentru ca nu este cazul și atunci folosim fardul corector direct pe piele deci va fi primul produs aplicat

3) fardul corector este un fond de ten mai concentrat și mai emolient, prin urmare are putere mai mare de acoperire

4) culoarea fardului corector trebuie să fie cât mai apropiată de cea a fondului de ten ales

5) dacă zona de sub ochi prezintă “pungi” (noi numim asta zona “cu volum”), fardul corector trebuie să fie puțin mai închis la culoare în raport cu nuanța fondului de ten. În acest fel se crează un efect optic frumos, “punga” nu se va mai vedea. Încercați un selfie😊

6) fardurile corectoare pot fi de mai multe  tipuri:

  • – sub forma  unui baton, seamănă cu un ruj clasic
  • – sub forma unui creion, cu o pensulă la un capăt și cu un dozator în celălat capăt, fluid de această dată
  • – tot un corector fluid poate fi îmbuteliat într-un recipient care seamănă cu cel de luciu pentru buze și are un aplicator din fibră. Deasemenea un corector fluid mai poate fi ambalat “la tub”, micuț, draguț
  • – corectorul cremos, cel mai frecvent profesional, este ambalat în cutii de diferite forme, batoane, stick-uri.. Are putere de acoperire 100%
  • – pot fi minerale, rezistente la transer, waterproof, cu putere variabilă de acoperire în funcție de numărul de aplicări și cu diferite ingrediente de tratare a zonei ochilor

7) în anii 80 se purtau corectoare vizibil mai deschise la culoare decât fondul  de ten, uneori aproape alb și se vedeau contrastele dintre fardul corector, fondul de ten, machiajul ochilor și fardul de obraz. Aceast tip de machiaj a inceput iar sa fie cautat, datorită caracterului repetitiv al modei

8) cu un fard corector se pot acoperi și alte imperfecțiuni ale tenului

9) de ce nu? Și baieților le putem recomanda acest produs

10) uneori cearcănele apar din motive de sănătate, oboseală, lipsa unor ochelari potriviti, iluminare defectuoasă, etc. Trebuie luate imediat măsuri, dacă se elimină  cauza, dispare și efectul

Povestea unei fotografii 

Kevin James Aucoin (1962-2002), make-up artist și fotograf a fost talentat și celebru, el a publicat într-o carte, în anul 1997, o fotografie care la 15 ani distanță a devenit virală în toate formele de media și stă la baza teoriei machiajului urban modern. În fotografie este o schema de corecții, personalizată, realizată pentru o verișoară

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *